Viata Parintelui Paisie Aghioritul

Nasterea in Farasa Capadociei

Fericitul monah Paisie Aghioritul, cu numele de mirean1 Arsenie Eznepidis, s-a nascut pe 25 iulie 1924, in comuna Farasa din Capadocia2 (Asia Mica).
Farasa era, inaintea Schimbului de populatie3, o comuna bine gospodarita, cuprinzand sase sate, ce se aflau la aproape doua sute de kilometri sud de Cezareea. Locuitorii Farasei erau renumiti pentru vitejia lor, datorita careia comuna lor a ramas necucerita de catre teti (turci razvratiti), devenind o insula de pamant grecesc liber la marginile Capadociei.
Desi erau prigoniti de catre turci, farasiotii, ca niste adevarati "macabei"4, au reusit sa-si pastreze curata ortodoxia, constiinta nationala si limba.
In comuna Farasa - o adevarata oaza ortodoxa din Asia Mica - existau cincizeci de biserici si multe agheasme (izvoare iesite prin minune), cunoscute in toata Capadocia pentru minunile savarsite prin ele.
Farasiotii erau evlaviosi, iubeau Biserica si aveau duh de nevointa (in zilele de post, cei mai multi dintre farasioti mancau o data in zi), continuand astfel traditia ascetica inceputa de marii Parinti capadocieni.
Ultimul mare ascet capadocian a fost preotul comunei Farasa, Sfantul Cuvios Arsenie Capadocianul, Mare Facator de minuni (1841-1924). Datorita minunilor uimitoare pe care le savarsea, alergau la el crestini, dar si musulmani, din toata Capadocia.

Familia Cuviosului Paisie Aghioritul

Traind in acest mediu binecuvantat, stramosii Cuviosului Parinte Paisie Aghioritul se distingeau prin deosebita lor evlavie.
Tatal Parintelui Paisie Aghioritul se numea Prodromu Eznepidis si a fost primar al Farasei timp de cateva decenii, deoarece avea darul bunei ocarmuiri; era credincios si evlavios; avea o deosebita evlavie la Sfantul Cuvios Arsenie Capadocianul si il asculta in toate. Prodromu era un bun mestesugar (se pricepea la toate); era mai ales un barbat curajos, un foarte bun patriot, un luptator viteaz, un foarte bun tragator si un neinfricat granicer; a salvat de multe ori satul de teti. Era drept, iubitor de oameni si milostiv.
Mama Cuviosului Paisie Aghioritul se numea Evloghia (mai tarziu, in Konița, o strigau Evlampia) si era ruda cu Sfantul Cuvios Arsenie Capadocianul. Era inteleapta, harnica, foarte evlavioasa si fusese crescuta sub povatuirea Sfantului Arsenie Capadocianul.
Aceste suflete binecuvantate - Prodromu si Evloghia - au dobandit zece copii. Primii doi, Ecaterina si Sotiria, au murit de mici. Atunci cand Sfantul Arsenie Capadocianul l-a botezat pe cel de-al treilea copil, a spus sa-l numeasca Zoe (adica viata) si de atunci toti copiii au ramas in viata. Numele lor, in ordinea descrescatoare a varstei, sunt: Zoe, Maria, Rafail, Amalia, Haralambie, Arsenie (Cuviosul Parinte Paisie Aghioritul), Hristina si Luca. Doi dintre ei - Rafail si Hristina - inca mai traiau in 2004.

Botezul si exilarea

Asadar, in Farasa din Capadocia cea nascatoare de Sfinti, pe 25 iulie 1924, in ziua pomenirii Sfintei si Dreptei Ana (mama Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria), s-a nascut Arsenie Eznepidis - cel care avea sa devina Marele Sfant ortodox contemporan: Cuviosul Paisie Aghioritul.
In Farasa, la 7 august 1924, cu putina vreme inainte de plecarea lor in Grecia, odata cu Schimbul de populatie3, Parintele Paisie Aghioritul a fost botezat de Sfantul Arsenie Capadocianul, care i-a daruit numele sau si a profetit ca pruncul va deveni calugar.
In anul in care s-a nascut Cuviosul Paisie Aghioritul a avut loc Schimbul de populatie3 si a fost dezradacinat elenismul din Asia Mica. Atunci si familia Cuviosului Paisie, impreuna cu ceilalti farasioti si cu Sfantul Arsenie Capadocianul, a luat drumul amarei pribegii. In corabia care ii ducea in Grecia, in mijlocul imbulzelii, cineva a calcat din neatentie pe pruncul Arsenie. Parintii lui au crezut ca a murit, dar Dumnezeu l-a tinut in viata pe alesul Sau, deoarece acesta urma sa devina povatuitor al multor suflete catre Imparatia Cerurilor.
Atunci era necunoscut printre multimile de refugiati, pruncul Arsenie, care, dupa ani de zile, urma sa devina cunoscut in toata lumea si sa povatuiasca multimi de oameni pe calea credintei. Chiar din primele zile a cunoscut durerea si chinurile oamenilor. Mai tarziu el insusi urma sa devina liman de mangaiere pentru miile de suflete chinuite.
Pe 14 septembrie 1924, de sarbatoarea Sfintei Cruci, dupa multe primejdii, refugiatii au ajuns cu vaporul in portul Pireu, si de acolo s-au stabilit la inceput in Kerkira. Acolo, dupa 40 de zile - conform propriei proorocii ("Eu voi trai patruzeci de zile in Grecia si voi muri intr-o insula") - a adormit in chip sfant si a fost inmormantat Sfantul Cuvios Arsenie Capadocianul, lasand urmas vrednic al mostenirii sale duhovnicesti pe micul Arsenie, devenit Parintele Paisie Aghioritul dupa aceea. Dupa putin timp, familia Cuviosului Paisie Aghioritul a plecat din Kerkira si s-a stabilit in Konița din Epir, unde Parintele Paisie Aghioritul si-a petrecut anii copilariei.

Copilaria in Konița

Cuviosul Paisie Aghioritul (pe atunci, Arsenie Eznepidis),
la varsta de 5 ani, alaturi de parintii sai
Micul Arsenie, inca de la varsta copilariei, si-a aratat marea sa iubire fata de Domnul Iisus Hristos si fata de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, aratandu-si chemarea speciala pentru viata monahala.
Binecuvantatul Arsenie a invatat de la parintii sai evlavia fata de Dumnezeu. In loc de basme si povesti, acestia ii spuneau istorioare despre viata si minunile Sfantului Cuvios Arsenie Capadocianul. Dragostea si admiratia micutului Arsenie fata de acest Mare Sfant Facator de minuni au nascut in el dorinta de a deveni monah, pentru a se asemana cu Sfantul Arsenie Capadocianul.
Persoana care l-a influentat cel mai mult pe Cuviosul Paisie Aghioritul, dupa Sfantul Arsenie Capadocianul, a fost mama sa, care l-a invatat de mic smerita cugetare (il sfatuia sa nu doreasca sa-si invinga colegii la jocuri, ca sa nu se mandreasca), infranarea (il sfatuia sa nu manance inainte de ora mesei, iar calcarea acestei reguli o considera mama sa ca fiind desfranare), simplitatea, harnicia, spiritul gospodaresc, comportarea deosebita fata de altii.
Micutul Arsenie a invatat de la parintii sai sa fie evlavios (atat de mare era evlavia parintilor sai, incat, atunci cand mergeau la munca campului, nu luau cu ei decat anafura), sa posteasca, sa se roage (toata familia se ruga de doua ori pe zi in fata iconostasului, iar mama sa continua sa se roage spunand mereu Rugaciunea lui Iisus in timp ce facea treburile casei), sa mearga la biserica. Copilul Arsenie era cel mai iubit dintre toti copiii familiei: tatal sau il iubea deoarece avea inclinatie catre mestesuguri si era indemanatic, iar mama sa pentru ca era evlavios.

Nevointe ascetice

Inca din copilarie, Cuviosul Paisie Aghioritul visa sa devina monah, asa cum profetise Sfantul Arsenie Capadocianul atunci cand l-a botezat. Atunci cand era intrebat ce va deveni cand va fi mare, micul Arsenie raspundea hotarat: "Calugar". Si-a trait perioada copilariei in rugaciuni, posturi si dorinta pentru viata ascetica.
Din clasa a doua primara, micul Arsenie citea din Vietile Sfintilor, din Biblie si din Sinaxare, si se straduia sa puna in practica tot ceea ce citea. Nu se juca cu ceilalti copii, ci se retragea sa se roage: pleca dimineata de acasa cu putina apa, se catara pe o stanca pe muntele de langa sat si se ruga ca stalpnicii; cand pe la amiaza il apuca lesinul din pricina foamei, pleca acasa si manca putin.
Micul Arsenie incerca sa se obisnuiasca cu greutatile vietii monahale. Prefera mancarurile mai putin gustoase. Nu punea sare in mancare ca sa nu bea multa apa. Isi spala singur hainele, nelasandu-le pe mama sau surorile lui sa i le spele.
Copilul Arsenie postea aspru si, pentru a nu manca mult, isi strangea cureaua tare. Odata a postit atat de mult, incat a cazut la pat istovit. Intrucat organismul sau fusese lipsit de alimentele de baza, mainile sale erau subtiri ca cele ale copiilor mici din Africa; gatul ii devenise subtire ca o coada de cireasa, incat copiii ii spuneau adesea micului Arsenie: "O sa-ti cada capul".
Odata, cand lucra cu fratii sai la camp, micul Arsenie a ramas in urma fratilor sai, si-a scos incaltamintea si a alergat descult pe un camp cu trifoi proaspat cosit. Era ca si cum ar fi alergat pe niste cuie subtiri; tulpinile trifoiului ii gaureau talpile si ii intrau in carne. Desi talpile ii sangerau, rabda cu bucurie durerea, deoarece isi dorea sa se asemene Mucenicilor si sa devina partas la patimile lor. O astfel de cugetare muceniceasca si dragoste de Dumnezeu ii inflacara sufletul sau de copil.
Atat de multa evlavie si ravna avea pentru cele sfinte, incat nu manca mancarea pe care mama sa o fierbea in oalele in care facea mancare cu carne, desi aceasta era foarte curata si spala bine oalele cu lesie.
La biserica, micul Arsenie mergea dimineata devreme, inainte de a suna clopotul si de multe ori astepta preotul sa deschida biserica.
Cand era tanar, pentru a nu fi ispitit din partea fetelor, Cuviosul Paisie Aghioritul se uita tot timpul in jos, atunci cand mergea pe drum; astfel, nu vedea cine trecea pe langa el. Uneori treceau chiar si cunoscuti, rude si se suparau pentru ca nu ii saluta. Odata, o vara de-a tanarului Arsenie s-a plans mamei sale ca nu o saluta, la care tanarul Arsenie i-a raspuns mamei sale: "Mama, alta treaba nu am decat sa casc gura la fete pe drum?"
Copilul Arsenie simtea o mare dragoste catre Dumnezeu, iar rugaciunea lui era o manifestare a acesteia. La marile sarbatori priveghea, aprindea candela si se ruga in picioare toata noaptea. In fiecare noapte se scula ca sa citeasca Psaltirea. Intr-una din zilele saptamanii, urca pe munte si petrecea in post, rugaciune, studiu duhovnicesc si metanii. Dorea sa traiasca ca pustnicii. Purta la el intotdeauna o Cruce de mana. Avea o asa de mare credinta, incat urca pe munte cu Crucea si nu se temea de nimic.
Vazandu-l pe micul Arsenie ca face nevointe prea mari, fratele sau mai mare, Rafail, incerca sa-l impiedice, pana la varsta de cincisprezece ani, cand i-a inteles chemarea catre viata monahala. Parintii tanarului Arsenie, fiind evlaviosi, intelegeau scopul nevointelor si nu se nelinisteau, ba chiar se bucurau si il laudau pe micul Arsenie.
Insa Arsenie nu se nevoia numai cu entuziasm tineresc, ci si cu prudenta de om batran; se cerceta pe sine in fiecare zi - cum a vorbit, ce a facut, daca a ranit pe cineva cu purtarea sa.

Copil binecuvantat

De mic copil, rugaciunea Cuviosului Paisie Aghioritul era ascultata. Odata parintii sai erau la munca campului si a inceput sa ploua; micul Arsenie s-a gandit la acestia ca vor fi udati si de aceea a luat pe cei doi frati ai sai mai mici, au ingenuncheat in fata iconostasului, s-au rugat si imediat ploaia a incetat.
Dupa marturiile colegilor sai, atunci cand era la scoala primara, era foarte atent, cuminte, cu o deosebita sensibilitate in comportament si evlavie pentru lectiile de religie. Era un elev bun, ager la minte si marinimos. Avea ochii vioi si expresivi si atat de luminosi incat il numeau "Gumbisia", care, in limba farasiota, inseamna "licurici".
Maretia sufleteasca a micului Arsenie a fost descoperita si de copiii cu care se juca, deoarece, in neinsemnatele lor confruntari copilaresti, Arsenie era singurul care prefera sa fie nedreptatit decat sa nedreptateasca.
Dupa terminarea scolii primare, micul Arsenie nu a vrut sa-si continue studiile pentru ca dorea sa devina tamplar, fiindca iubea mestesugul Domnului Iisus Hristos. Inca de cand era doar ucenic de tamplar, se distingea prin sprinteneala, bunavointa si mai ales omenie. Mesterul sau spunea mai tarziu: "Unul a fost Arsenie!" Cand mergea cu mesterul sau sa lucreze la consateni, nu manca la acestia, ci mergea acasa sa manance si apoi se intorcea iarasi la lucru; facea aceasta pentru a nu-si strica postul.
Dupa ce a invatat bine mestesugul tamplariei, copil fiind, si-a deschis atelierul sau de tamplarie; astfel isi agonisea cele necesare traiului, isi ajuta familia si putea da si milostenie. Micul Arsenie era un mestesugar "cu mana de aur". Oamenii din Konița erau multumiti de felul cum lucra, il preferau pe el si spuneau: "Ce copil are matusa Evlampia! Mester bun, constiincios si iute. Este un om drept si sincer."
Locuitorii din Konița isi dadeau seama ca este un copil binecuvantat, inzestrat de Dumnezeu cu un har deosebit si era respectat atat de compatriotii sai, cat si de musulmani. O turcoaica din sat il lua pe micul Arsenie la ea acasa pe data de intai a fiecarei luni, ca sa-i mearga bine toata luna. Arsenie mergea la scoala cu copiii ei, iar unii dintre ei s-au botezat crestini. Respectul pe care turcoaica il avea pentru el si l-a exprimat si atunci cand l-a vazut monah, spunandu-i: "Sunt gata sa ma jertfesc pentru tine." Si, plina de emotie, lua praf de pe incaltamintea Cuviosului Paisie Aghioritul si isi ungea cu credinta mana paralizata.

I Se arata Domnul Iisus Hristos

Fratele cel mai mare al Cuviosului Paisie Aghioritul cauta pe orice cale sa-l determine pe micul Arsenie sa renunte la aspra lui nevointa (post, priveghere, cititul Vietilor Sfintilor) si, pentru ca nu a reusit, a apelat la un prieten de-al lui, Kostas, care a inceput sa-i spuna mult-nevoitorului Arsenie despre teoria lui Darwin. Atunci Parintele Paisie, copil fiind, a inceput sa se clatine in credinta si s-a rugat Domnului Iisus Hristos ca sa i Se arate, daca intr-adevar El este Dumnezeu. S-a rugat foarte mult, a facut nenumarate metanii, timp de ore intregi, asteptand sa i se arate macar o umbra, un glas. Dar nimic, nici un semn. In cele din urma, fiind istovit, a incetat.
Atunci si-a amintit ceva ce ii spusese Kostas: "Sunt de acord, Hristos a fost un om important, drept, virtuos, pe Care L-au urat din pizma pentru virtutile Lui si L-au osandit cei din neamul Lui." Atunci nevinovatul Arsenie si-a spus: "De vreme ce este asa, si om sa fi fost, merita sa-L iubesc, sa-L ascult si sa ma jertfesc pentru El. Nu doresc nici Rai, nici altceva. Pentru sfintenia si bunatatea Lui se merita orice jertfa." De aceea nu i Se aratase Dumnezeu, intrucat asteptase sa vada cum infrunta micul Arsenie aceasta situatie.
Dar vazand gandul lui cel bun si marimea sa de suflet, Insusi Iisus Hristos i S-a aratat intr-o lumina negraita, de la mijloc in sus, l-a privit cu multa dragoste si i-a spus: "Eu sunt Invierea si Viata; cel ce crede in Mine, chiar de va muri, viu va fi." Aceste cuvinte erau scrise si in Evanghelia pe care o tinea Domnul Iisus deschisa in mana Lui stanga.
Acest fapt dumnezeiesc i-a alungat lui Arsenie, tanarul de cincisprezece ani, toate gandurile de indoiala care ii tulburau sufletul sau de copil. Astfel, prin harul dumnezeiesc, L-a cunoscuit pe Hristos ca fiind Dumnezeu adevarat si Mantuitor al lumii. S-a incredintat nu de la om sau din carti, ci de la Insusi Domnul Iisus Hristoas, Care i S-a aratat, ca Hristos este Dumnezeu si Om.

Grija tanarului Arsenie pentru altii

Prin exemplul vietii sale si prin sfaturile pe care le dadea, copilul Arsenie ajuta duhovniceste si pe alti tineri. De obicei, se imprietenea cu copiii mici, ii aduna la Bisericuta Sfintei Varvara, unde citeau Vietile Sfintilor si ii indemna sa faca metanii si sa posteasca.
Tanarul Arsenie isi dorea foarte mult ca oamenii sa-L cunoasca pe Dumnezeu. A adus la Hristos un cioban batran care traia singur in munti si care mersese la biserica doar de doua-trei ori in toata viata lui. De asemenea a ajutat un tanar sa devina preot. Pe un cleric, originar din Konița, l-a ajutat sa-si descopere chemarea pentru viata monahala.
Micul Arsenie era deosebit de milostiv si, asemeni Domnului Iisus Hristos, ii ajuta pe oameni, indiferent de credinta pe care o aveau. Astfel, mergea noaptea si o ajuta pe mama bolnava a unui musulman din Konița; vazand daruirea si jertfirea de sine a tanarului Arsenie, musulmanul s-a facut crestin.
Putinii bani pe care ii castiga Arsenie ca ucenic de tamplar, ii dadea milostenie copiilor saraci de la orfelinat. Aducea si la el acasa copii saraci ca sa le dea sa manance.
Singura straduinta a tanarului Arsenie era sa-L marturiseasca pe Dumnezeu. Avea intotdeauna in buzunar o carte religioasa, din care citea adeseori. Auditoriul sau era format numai din copii, carora le facea toate treburile (le pazea animalele, le cara apa), numai ca ei sa-l asculte cand le citea din Sfanta Scriptura. Vorbea cu atata inflacarare despre Jertfa de pe Cruce a Mantuitorului Iisus Hristos si era atat de convingator, incat atragea atentia si celor mai zburdalnici copii. Se vedea foarte limpede pe chipul sau tineresc satisfactia si veselia pe care le avea pentru ca putea sa invete cuvantul Domnului pe niste fiinte atat de curate. A propovaduit astfel patru-cinci ani, pana cand a mers in armata.
Milostenia si jertfirea de sine era caracteristica intregii familii binecuvantate de Dumnezeu a Cuviosului Paisie Aghioritul. Aceasta s-a dovedit mai ales in anii ocupatiei germane, cand multi saraci veneau la mama tanarului Arsenie pentru a schimba obiecte de mare pret pe doua maini de faina. Mama lui le dadea si faina, si paine, fara se le ia nici un ban si nici podoabele lor. Fratele sau mai mare, Rafail, le dadea porumb fara sa ia bani sau il schimba pe untdelemn pe care il daruia la biserica. Cuviosul Paisie Aghioritul se mahnea mai tarziu pentru ca, datorita varstei sale, nu putuse sa-i ajute mai mult pe oamenii saraci in anii grei de foamete din timpul ocupatiei germane.

Primejdii si incercari

In timpul razboiului civil, Cuviosul Paisie Aghioritul a fost luat ostatic si inchis; in temnita a suferit din cauza paduchilor si a inghesuielii. La ancheta, a dat dovada de sinceritate si curaj, fapt pentru care a fost eliberat.
Timp de cateva luni, casa lui parinteasca a fost ocupata de opt razvratiti, iar tanarul Arsenie s-a ascuns doua luni intr-o casa turceasca. Altadata, in timpul iernii, cand era multa zapada, a stat ascuns prin padure.
Odata, razvratitii l-au luat ostatic si l-au dus pana in Macedonia. In timpul luptei din Konița a ajutat ca voluntar la ingrijirea ranitilor si la ingroparea mortilor.
Intrucat familia sa avea nevoie de ajutorul sau (deoarece fratii lui erau in razboi), tanarul Arsenie si-a amanat plecarea la manastire, ramanand acasa sa o ajute pe mama sa in aceasta perioada grea. Cu toate acestea, ravna lui pentru viata monahala nu i s-a racit, chiar se nevoia mai mult decat inainte, deoarece vedea ca starea generala a tarii sale era foarte grea.
Tanarul Arsenie si-a dat seama ca urma sa fie chemat curand la razboi, de aceea s-a rugat Maicii Domnului astfel: "Maica Domnului, primesc sa fiu chinuit, sa ma primejduiesc, numai sa nu omor vreun om, ca sa ma invrednicesc sa devin monah." I-a promis Maicii Domnului ca, daca-l va pazi in timpul razboiului, va sluji trei ani la Manastirea ei - Stomiu - pe care nemtii o arsesera, si va ajuta sa fie zidita din nou.

In armata - transmisionist curajos si marinimos

Maica Domnului i-a ascultat rugaciunea si, atunci cand a fost chemat sa-si apere patria, in anul 1945, tanarul Arsenie, cu toate ca nu avea nicio cunostinta care sa-l ajute si avea doar clasele primare, a fost repartizat la transmisiuni5 (evident, Maica Domnului si Sfintii au mijlocit pentru el). Fiind transmisionist, nu trebuia sa lupte cu arma in mana si, cu darul lui Dumnezeu, nu a omorat niciun om, desi era vreme de razboi.
Si-a indeplinit serviciul militar timp de aproape cinci ani, pana in 1950. In tot acest timp cat si-a slujit patria, tanarul Arsenie a stralucit prin dragostea sa nobila si imensa, care ajungea pana la jertfa, si prin vitejia fara margini. Facea si treburile celorlalti soldati, ii inlocuia cu bunavointa atunci cand acestia plecau in permisie si cand trebuiau sa patruleze in locuri primejdioase.
Cauta intotdeauna sa fie acolo unde era primejdia mai mare, pentru a-i salva pe cei care luptau alaturi de el; isi dorea sa moara el in locul prietenilor sai, dar Dumnezeu l-a aparat si pe el, si pe prietenii sai. Desi la inceput era dispretuit si ironizat de unii soldati, care ii exploatau bunatatea, smeritul si bunul Arsenie a ajuns apoi comoara si binecuvantarea unitatii, fiind admirat si respectat de toti colegii sai, datorita dragostei sale nobile, marinimiei, curajului si caracterului sau integru. Comandantul il pretuia, avea incredere in el si il trimitea in misiunile cele mai grele, deoarece era cel mai capabil.
Razboiul a fost deosebit de greu. Uneori, tanarul Arsenie si colegii sai ramaneau fara provizii mai multe zile la rand, fiind nevoiti sa manance doar zapada si castane salbatice. Dar foamea era inamicul cel mai mic - frigul era cel mai mare dusman; dormeau in corturi si, uneori, dimineata se trezeau ingropati in zapada si erau nevoiti sa-i numere pe soldatii care murisera peste noapte inghetati de frig. Si tanarul Arsenie a suferit degeraturi, incat i se desprindea carnea de pe picioare si a fost trimis la spital; Dumnezeu insa l-a aparat si nu i-au amputat picioarele.
Desi se afla in numeroase suferinte si primejdii, Arsenie facea si nevointa duhovniceasca - postea si se ruga mult, chiar si in mijlocul gloantelor, manca doar jumatate din portia de mancare. Colegii sai de lupta si-au dat seama ca doreste sa se faca monah, chiar inainte ca el sa le spuna acest lucru, datorita vietii duhovnicesti si evlaviei pe care nu le lepada nici in valtoarea cea cumplita a primejdiilor. De fapt, specialitatea de transmisionist pe care a avut-o in razboi preinchipuia slujirea lui de mai tarziu, ca monah, de a transmite mesaje lui Dumnezeu - adica de a se ruga pentru toti oamenii.

Pregatirea pentru inrolarea in tagma monahala

Dupa ce si-a terminat serviciul militar, in 1950, tanarul Arsenie a stat putin in Konița si apoi a vizitat pentru prima data Sfantul Munte Athos, cautand un staret caruia sa i se supuna, staret pe care nu l-a gasit cu ocazia acestei prime vizite in Sfantul Munte, desi a vizitat mai mute chilii si schituri.
Primind o scrisoare de la tatal sau, in care acesta ii cerea ajutorul, Arsenie se intoarse in lume, unde lucra din nou ca tamplar in zona Koniței. Din banii pe care i-a castigat astfel, i-a facut zestre surorii sale mai mici, l-a sprijinit financiar pe tatal sau si a miluit in ascuns pe multi saraci. Ajuta familiile care isi pierdusera in razboi rudele, facandu-le usi si ferestre fara sa le ia bani.
Desi traia in lume, se comporta si se nevoia ca si cum ar fi fost monah: postea, se ruga, dormea jos pe ciment, isi lasase barba, vorbea putin, psalmodia incet in timp ce lucra, nu manca deloc carne. Astfel, in martie 1953 pleca din nou spre Sfantul Munte Athos, pentru a se calugari.





Bibliografie:
  • "Viata Cuviosului Paisie Aghioritul", scrisa de Ieromonahul Isaac, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2005
  • "Sfantul Arsenie Capadocianul", scrisa de insusi Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2006









1Persoanele care nu sunt nici preoti, nici calugari, se numesc mireni. Asadar, Cuviosul Paisie Aghioritul a primit, cand s-a nascut, numele de Arsenie Eznepidis; prenumele "Arsenie" l-a primit pentru ca a fost ulterior botezat de insusi Sfantul Arsenie Capadocianul - care era ruda cu mama Cuviosului Paisie Aghioritul si un prieten apropiat al familiei Cuviosului. Mai tarziu, cand s-a calugarit, cel care avea sa devina cel mai iubit si mai cunoscut monah (din secolul XX) de la Sfantul Munte Athos a primit numele de "Paisie". Cuvantul "aghiorit" inseamna calugar sau pustnic de pe Muntele Athos, munte ce se numeste si "Aghio Oros" in limba greaca, adica "Sfantul Munte".

2Regiunea Capadocia din Asia Mica, actualmente situata in Turcia, facea parte din Grecia inca de acum aproape 2000 de ani inainte de Iisus Hristos si a fost patria primilor crestini si a celor mai vestiti Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe: Sfintii Trei Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. Printre cei mai populari Sfinti greci, numerosi sunt cei legati de Asia Mica: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Ierarh Nicolae si Sfantul Mare Mucenic Haralambie.

3Dupa razboiul cu turcii din 1922, Tratatul de la Lausanne din 1923, ca urmare a infrangerii grecilor in Asia Mica, prevedea schimbul de populatii: grecii care locuiau in Asia Mica au trebuit sa mearga in Grecia, in vreme ce turcii care locuiau in Grecia au trebuit sa plece in Turcia. Astfel, populatiile grecesti (doua milioane de greci), dupa aproape doua mii cinci sute de ani de prezenta continua in Asia Mica, au fost nevoite sa-si paraseasca caminele stramosesti si sa se refugieze in Grecia, pentru a scapa de prigonirile si de macelurile turcilor.

4Macabeii erau o familie preoteasca iudaica care a condus lupta impotriva lui Antioh al IV-lea cel vestit (175-164 i.Hr.). Metaforic, termenul "macabeu" simbolizeaza luptatorul zelos pentru credinta si patrie.

5Transmisionistii sunt militarii care se ocupa de legaturile prin radio, telefon, etc. Ei cauta frecventele potrivite si comunica cu celelalte unitati si cu superiorii, spunandu-le, de exemplu, atunci cand se afla in primejdie, etc.

1 comentarii:

Eugenia spunea...

Mulțumesc pentru aceste frumoase vorbe, ma sprijina mult intr-um moment greu al vieții mele!

Trimiteți un comentariu